Parfumul unei nopţi de vară: Tagete de la Profumum Roma

Tagete Profumum Roma

Un parfum e mai evocator decât o fotografie sau o imagine. Stârneşte emoţii puternice, senzaţii ameţitoare şi dorinţe greu de controlat. Ne copleşeşte cu amintiri. Ne iniţiază în călătorii olfactive, ne face să ne simţim invincibili şi ne transpune în locuri îndepărtate. Un parfum chiar are această putere. Cu atât mai mult dacă poartă semnătura PROFUMUM ROMA.

Am mai spus-o şi o să o mai spun: sunt iremediabil îndrăgostită de parfumurile PROFUMUM ROMA. Le-am descoperit la Elysée, parfumeria mea de suflet în urmă cu câţiva ani. Îmi amintesc de parcă ar fi fost azi, cum mi-am pulverizat pe gât Confetto, cucerită de notele de vanilie şi migdale. Mă simţeam femeie şi copilă totodată. Jucăuşă, păstrându-mi însă seriozitatea. Era o stare nouă, pe care nu o mai experimentasem până atunci. Câteva ore mai târziu, o doamnă m-a oprit să îmi spună Mirosiţi ca o cofetărie. Ce parfum e?

De atunci şi până azi, am trecut de la Vanitas (inspirată de Andreea Papp) la Batito d’Ali, şi de la Neroli la Sorriso, şi de fiecare dată când le-am purtat, am fost asaltată cu aceeaşi întrebare Ce parfum e? Unii mi-au spus că miros a prăjitură, alţii că parfumul meu îi face să îşi dorească să mă ia în braţe sau că le aminteşte de copilărie. Iar mai nou, de când am descoperit Tagete, o prietenă mi-a spus că miros a vacanţă.

tagete profumum

Tagete, EDP 100 ml, 960 lei, exclusiv la Elysee

Într-o lume tot mai comercială, PROFUMUM ROMA e dovada cea mai bună că parfumurile de nişă stârnesc emoţii. Emoţii atât de pure încât le asociezi instant cu o stare, o poftă, un loc, o amintire sau o dorinţă.

Un melanj al notelor bogate de gălbenele, tuberoză şi vetiver, Tagete te transpune în mijlocul unei grădini italieneşti pe coasta mediteraneeană. Imaginează-ţi o plimbare pe alei înguste, mărginite de plante sălbatice, flori cultivate cu grijă şi copaci acoperiţi de muşchi în timp ce vântul bate uşor.

galbenele

Parfumul unui astfel de loc e încapsulat în Tagete. L-aş numi o vacanţă într-un parfum.  Dar e mai mult de atât.  Îţi dă linişte. Te îmbie să faci pace cu tine şi cu cei din jur. Şi îţi aminteşte că ceea ce nu trăim la timp nu mai trăim niciodată. Iar acum e cel mai bun moment să trăieşti, să râzi şi să te bucuri de viaţă.

Tagete e fresh, dar are totodată ceva senzual, care nu poate fi descris în cuvinte. Are forţă (şi îşi menţine forţa o zi întreagă). L-am purtat de curând la o cină şi mesenii mi-au spus că deşi nu e deranjant de puternic, Tagete umple aerul. Ei nu îşi mai simţeau deloc parfumul şi din când în când cineva întrerupea conversaţia să întrebe Ce parfum e?

I-am îndemnat să meargă la Elysée pe Calea Victoriei, nr 39 să îl descopere. Credeţi-mă că e o experienţă în sine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *