Şi prietena ta? Cum e?

bianca nutu

Din cărţile pe care le citeam în adolescenţă, am tras eu concluzia că prietenia joacă în vieţile noastre un rol mai important decât dragostea. Chiar şi doi iubiţi rămân împreună atâta vreme cât la bază există prietenie şi un soi de complicitate, nu credeţi? Flacăra pasiunii o mai poţi aprinde, în schimb prieteniile nu pot fi primenite.

În Bucureştiul lui 2017, prieteniile se mai numesc şi interese, însă nimeni nu vrea să folosească noul termen, deşi se vede şi din avion ceea ce îi aduce pe unii oameni laolaltă. Interesul nu e strict de natură financiară.  Poate fi tradus prin nevoia de a fi ascultaţi (la orice din zi şi din noapte), prin dorinţa de a face parte dintr-un anumit cerc social, prin viclenia de a prelua şi a pune în practică idei ce nu le aparţin sau prin obsesia de a avea pe cineva alături care să le dea mereu dreptate.

În numele prietenii, pretenţiile emise sunt de cele mai multe ori enorme şi absurde. În plus, tocmai cei care nu ştiu ce înseamnă respectul şi bunul simţ se aşteaptă de la prietenii lor să fie răbdători, toleranţi şi disponibili… la infinit.

Din fericire, de-a lungul anilor, mi-am construit prietenii solide, bazate pe încredere şi susţinere reciprocă, care durează de ani buni. Prietenii în care respectul e literă de lege, iar nemulţumirile sunt comunicate. Prietenii fără mofturi, în care comunicarea e pe primul loc.

În schimb, e imposibil să nu privesc în jur şi să nu regăsesc şi următoarele personaje:

Prietena care te lasă mereu baltă. Şi apoi se supără că pe ea nu o inviţi nicăieri.

Prietena care vrea tot ceea ce vrei şi tu. Asta ca să aibă ocazia să demonstreze că e mai bună decât tine. Vrei să cânţi la pian, şi ea vrea şi deja se şi pricepe. Vrei să scrii o carte, ea îşi dorea cu mult înainte, doar că nu ţi-a spus. Lucrurile se complică abia atunci când crede că şi iubitul tău i s-ar potrivi mai bine ei decât ţie.

Prietena care îţi împrumută hainele, dar îţi aminteşte că ai să îi dai doi lei de la vreo cină. Asta pentru că ea e corectă.

Prietena care nu greşeşte niciodată. Asta pentru că doar tu greşeşti, logic. Iar dacă ţi-ai cerut iertare atunci când într-adevăr ai greşit, să te aştepţi ca de acolo încolo să devină o regulă.

Prietena care vrea să o cauţi doar tu. Şi evident, să o urezi tu prima  de Paşte şi de Crăciun.

Prietena pentru care prieteniile sunt direct proporţionale cu proximitatea locuinţelor voastre. Asta a fost cea mai bizară definiţie a prieteniei pe care am auzit-o vreodată. Mai ales că nu mi-o spunea cineva necunoscut, ci tocmai o persoană la care ţineam mult. Conform teoriei ei, prieteniile  nu ţin la distanţă. Nu am înţeles însă niciodată de ce în cazuri de urgenţă, nu le suna pe prietenele de peste stradă sau de lângă uşa vecină, ci apela numărul meu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *