Robin Sharma vine la Bucureşti

SUCCESUL ÎNCEPE DIN INTERIOR sunt primele cuvinte ale lui Robin Sharma, pe care le-am citit acum câţiva ani. Am înţeles atunci, într-un final, că viaţa e ca o oglindă: nu ne oferă ceea ce ne dorim, ci ceea ce suntem. După ce i-am descoperit cărţile şi i-am urmărit videourile de pe youtube, am ţinut cont de “sfatul” lui cel mai de preţ: schimbarea începe chiar de azi. Aşa că de la o zi la alta, am început să îmi depăşesc limitele, să îmi înfrunt temerile, să mă aduc în situaţii care nu erau tocmai confortabile. În prezent, datorită lui Robin Sharma, pe mine nu mă mai interesează să mă mai adaptez mediului din care fac parte, nu mai stau în banca mea, doar ca să nu îi supăr pe unii şi pe alţii. A  început să îmi placă să fiu diferită şi să rămân fidelă viziunii mele, chiar dacă previziunile oamenilor din jur sunt sumbre.

 

12027624_10153584499265040_7278326507397447808_n

Aşadar, vă puteţi imagina ce bucurie a fost să primesc un bilet la seminarul Best performance tactics for success. M-am entuziasmat că atât de tare că voi avea ocazia să îl ascult live pe Robin Sharma la singurul eveniment public din Europa al acestuia în 2015,încât am început să număr zilele până pe 17 septembrie.

robinsharma (1)

Înainte de a trece mai departe (şi fără a-i ofensa în vreun fel pe cei care nu doar că îi cunosc evoluţia, dar s-au convins din proprie experienţă că învăţăturile şi cărţile canadianului le-au schimbat viaţa) , aş vrea să vă spun că Robin Sharma este un nume sonor în domeniul leadershipului, un life coach de încredere pentru manageri şi antreprenori din toate colţurile lumii, dar şi  pentru unii dintre cei mai succes oameni de pe planetă, cum ar fi Richard Bransonde la Virgin. Mai mult, Robin e un autor excepţional, cărţile sale Liderul fără funcţie, Călugărul care şi-a vândut Ferrari-ul transformându-se într-un adevărat fenomen. Solicitat pe tot mapamondul ca orator, a urcat adesea pe scenă alături de personalităţi marcante precum Dr. Phill. Deepack Chopra, Bill Clinton sau Wayne Dyer, a fost şi protagonistul propriei sale emisiuni la PBS, şi a apărut în peste 1000 de emisiuni la radio şi în televiziune. Totodată, în anul 2013 a fost inclus pe locul 5 în lista celor mai buni profesionişti în leadership la nivel internaţional (International Leadership Professional Gurus).

Cei prezenţi la eveniment vor afla de la Robin Sharma care sunt top 7 obiceiuri ale leaderilor extraordinari (Leaders Without Titles); cele mai performante 8 tactici pentru a avea rezultate deosebite, mai ales în perioade foarte intense şi pline de provocări; tacticile specifice pe care companiile de succes le folosesc pentru a face o treabă extraordinară; cele 4 unelte pentru a avea echipe foarte performante şi o cultură organizaţională câştigătoare, dar şi lecţii de leadership personal pentru a rezista în perioade turbulente şi arta de a fi focusaţi şi în perioade incerte.

Dragoş Bucurenci va fi gazda evenimentului, a cărui agendă cuprinde un moment energizant, în deschidere, cu trupa Drum Café, dar şi discursurile motivaţionale despre leadership ale antreprenorilor români de success: Andy Szekely, iniţiatorul Fundației Alpha Leadership, Bogdan Comănescu, fondatorul Accelera şi Andrei Roşu, românul care a intrat în Cartea Recordurilor după ce a alergat 7 maratoane şi 7 ultramaratoane pe 7 continente.

Seminarul Best performance tactics for success este organizat de Anca Pascu, CEO Diamond Experience, şi este sponsorizat de ALTEX,FLANCO şi Accenture.

Parteneri: TVR, Romania Libera, Academia Catavencu, Casa mea, Caminul, Agerpres, Business Review, AmCham Romania,Business24, ziare.com, qmagazine.ro, calendarevenimente.ro, 9am.ro, romania-insider.com, citycompass.ro, business-adviser.ro, managerexpress.ro, manager.ro, thetrends.ro, eva.ro, ele.ro, leadershub.ro, stephanadrian.ro, talentkeepers.com, desprespa.ro, accelera.ro, aisucces.ro, andreearaicu.ro, revista Cariere, Happy Tour, Netopia Mobil pay,  Avocatura, Khastalia.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *