Nu, nu e datoria ta să salvezi lumea!

bianca nutu

Am făcut pneumonie de două ori în viaţa mea. Prima dată, după un workshop de dezvoltare personală cu Menis Yousry. Psihoterapeutul mă atenţionase să nu iau în braţe (făcea parte dintr-un exerciţiu) decât persoanele pe care simţeam cu adevărat să le strâng la pieptul meu. Ca şi cum aş fi fost surdă, mi-am întins braţele larg de fiecare dată.  Nu am ţinut cont nici măcar de vocea timidă din interiorul meu, care nu era deloc de acord cu elanul meu.  „Nu e datoria ta să salvezi lumea”, mi-a spus Menis la plecare, în timp ce îmi dădea un autograf pe carte. Şi, nu nu era. Doar că atunci nu am înţeles prea bine ce voia să spună. Am lăsat pneumonia să se vindece, fără să îmi pun prea multe întrebări.

La un an distanţă, la un workshop cu Oana Stoianovici, am avut o revelaţie: duceam lupte care nu erau ale mele. Mă căţărasem pe baricade în numele prietenii sau al iubirii pentru nişte oameni, care nici măcar nu îmi ceruseră ajutorul. Încasam eşecurile lor ca şi cum ar fi fost ale mele. Uneori, mă luau nervii. Dacă aş fi fost în locul lor, aş fi făcut lucrururile altfel. Doar că nu eram.

Privind în urmă, acum după câteva zile agonizante, ţintuită la pat cu febră şi zguduită cu putere de frisoane, am înţeles mai bine ca niciodată că uneori, din dorinţa de a-i repara pe ceilalţi, îi vom rata pe cei care îşi pot rezolva singuri problemele.  Primii ne vor târî în războaiele lor, ceilalţi ne vor aduce linişte.

Nu, nu e de datoria noastră să salvăm lumea. Cei care sunt abonaţi la sfaturile şi părerile noastre, îşi vor cere însă „dreptul” chiar şi atunci când vom fi în pat cu febră peste 39. Pentru că aşa i-am obişnuit. Chiar nu e vina lor, ştiu!

Zilele acestea, au curs mesajele pe whatsapp. Multe dintre ele nici nu am putut să le citesc până în seara aceasta. Mi-au lăsat oricum un gust amar pentru că „musteau” de nevoi. Majoritatea textelor începeau la indigo cu un „Ai nevoie de ceva?” şi continuau cu înşiruirea unor probleme mai mult sau mai puţin banale.

Concluzia e că atunci când simţi că e de datoria ta să salvezi lumea, devine un job full time. Un job, care nu te lasă să te bucuri de un răsărit de soare, fără ca cineva să îţi bombăne în urechi că a fost părăsit sau că a fost umilit la job. Pneumonia a fost doar un semnal de alarmă. Brusc, am incredibil de puţine probleme. Pentru că pe restul, pe cele care nu îmi aparţineau, le-am dat pe toate la o parte! Nu, nu e datoria mea să salvez lumea. La fel cum nu e datoria lumii să mă salveze pe mine! Asta doar eu pot face!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *