Neptun. Sau cum nimic nu e ceea ce pare

neptun

Obraji arşi de soare, pantaloni scurţi vărgaţi, care stau să cadă de pe trupul ei firav de fetiţă. Păşeşte sprintenă alături de tatăl ei, care îşi odihneşte mâna protector pe ceafa tunsă scurt scurt. E cald tare şi mai au ceva de mers până pe malul Mării Negre.

„Neptun, a opta planetă de la soare” se rostogolesc în aer cuvintele tânărului poliţist, fără ca ea să le bage măcar în seamă. Azi, nu mai poate fi atentă la ce o învaţă.

Ochişorii mari, căprui se rotesc de jur împrejur şi parcă devin şi mai mari de uimire. E toată numai ochi, i-au spus adesea.

O maşină claxonează şi bărbatul o împinge spre marginea drumului. Roţile Daciei albe, care trece cu viteză pe lângă ei, ridică praful în aer şi pentru câteva secunde îi taie răsuflarea.

-Pe noi de ce nu ne lasă cu maşina la plajă? , ciripeşte o voce curioasă.

-Acestea sunt regulile. Doar celor care locuiesc în zonă le este permis să treacă de bariera.

Bariera. În fiecare dimineaţă, când mergeau spre plajă, bariera asta i se punea pe suflet. Bariera asta despărţea lumea în două: cei care au şi cei care au mai puţin. Din păcate, cei care nu aveau deloc ştiau cum arată Neptunul doar din cărţile poştale.

Intuitiv, simţea că nu doar celor care locuiesc în zonă le este permis accesul. Era suficient să ai. Sesam, deschide-te!

Fetiţa aceea cu ochi căprui sunt eu, iar bărbatul, care îşi economisise o parte bună din salariu ca să mă aducă la mare e tata. Ai crede că un copil la 5 ani nu tânjeşte după influenţă, după lux, după putere. Evident, nu conştientizează noţiunile exact aşa, dar învaţă prin comparaţie că atunci când le ai de partea ta, viaţa ţi se schimbă.

Praful care mi-a murdărit obrajii, nu doar în anul acela, ci în toate verile ce au urmat,  m-a învăţat cum se simte invidia. Cum se simte să vrei mai mult. Cum se simte, indiferent de sacrificiile alor tăi, nemulţumirea.

Neptun, a opta planeta de la soare.

Nu cu mult timp în urmă, am ajuns din nou în staţiunea de la malul Mării Negre. Dărăpănată şi tristă, nu aşa cum mi-o aminteam eu.

Între 5 şi 15 ani, tot ce mi-aş fi dorit era să ne ni se dea voie să trecem şi noi cu maşina de barieră. La 37 de ani, locul îl judec prin prisma omului pe care îl strâng de mână. Cu el, aş putea merge la capătul pământului fără să îmi pese de nimic din jur. Împlinirea nu o mai găsesc în lucurile materiale, ci în bărbatul care păşeşte alături de mine.În oamenii, cu care râd sub soarele fierbinte.

În sinea mea, se porneşte un râs isteric. Îl ascult, dar mă cutremur. Slavă Domnului că viaţa mi-a demonstrat din plin că Neptun nu e nicidecum un reper, după care să îmi măsor reuşitele în viaţă! Slavă Domnului că tata nu a avut întotdeauna să îmi ofere toate lucrurile după care tânjeam! Mi-a dat în schimb fix ce aveam nevoie. Minte, şcoală, carte, emoţie, protecţie.

E amuzant cum ne stabilim singuri limite. Neptun pentru mine a fost cândva maximul avuţiei , succesul suprem în viaţă. Mi-am ţesut propria plasă de păianjen şi m-am blocat în ea toată adolescenţa.

Neptun, a opta planetă de la soare. În astrologie, simbolizează tot ceea ce nu poate fi înţeles şi măsurat, toate lucrurile nevăzute şi misterioase. Guvernează visele, viziunile, imaginaţia, orice formă de artă.

Neptun, a opta planetă de la soare. Pentru mine, e una dintre cele mai bune lecţii că viaţa nu e nicidecum despre ceea ce trăim, ci despre ceea ce ne imaginăm noi că trăim.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2 Comments

  • Absolut emoționant articolul și foarte bine scris. Descopăr o femeie inteligentă și înțeleaptă! Bravo tie ca ai schimbat lentilele prin care vezi viața! E o realizare imensă, alții nu se trezesc nici aproape de finalul acestei călătorii, dar e alegerea fiecăruia!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *