Fata cu cei mai frumoşi sâni de la terapie intensivă

oltjon cobani, implanturi mamare, implant sani

„Am întredeschis ochii. Nu vedeam decât o tânără, care avea ceva de lucru în spatele unei recepţii. Toată încăperea era o muzică. Mi-am fluturat mâna în aer ca să o chem. În realitate, mi s-a spus că abia ridicasem un deget.

Când asistenta s-a apropiat de mine, am rugat-o să dea radioul mai încet. Suntem totuşi la terapie intensivă! O mână blândă mi s-a aşezat pe frunte. E de la adrenalină, am auzit parcă un schimb de replici, şi am adormit la loc.

Peste un timp, m-am trezit din nou. Era linişte şi faţa asistentei mult mai clară. Am pipăit uşor cu vârful degetelor bandajul. Am răsuflat uşurată. Ambii sâni erau la locul lor. Frumoşi, rotunzi, aşa cum numai dr. Oltjon Cobani ar fi putut să îi aranjeze după ce dr. Viişoreanu îndepărtase tumora. Nimeni nu a ghicit vreodată că am implanturi mamare. Să spunem că doar cicatricile m-ar fi putut da de gol.

M-au mutat în salon, unde mă aşteptau mama şi tata. Plânseseră, dar încercau să îmi ascundă asta. M-am gândit atunci că toată lumea se îngrijeşte de cum mă simt când de fapt ar trebui să se îngrijească de părinţii mei. Numai în locul lor să nu fi fost! Am adormit la loc.

M-am trezit de-a binelea spre seară. Am aflat că Oltjon trecuse deja să mă vadă şi că îl rugasem chiar să îmi facă o poză ca să văd cum arată decolteul. Îi spusesem că nu mă doare nimic şi că abia aştept să merg acasă. Treaz de la 6 dimineaţa, mai are puterea să facă şi vizite. Super erou, i-am mai spus!

Pacienta din patul alăturat nu avea neapărat chef de vorbă, dar din dorinţa de a mă înveseli mi-a relatat şirul evenimentelor. Grija ei era cum mă simţeam eu. De parcă nici nu era programată a doua zi pentru o masectomie. Discutasem deja despre asta înainte să fi intrat eu în operaţie, când dumneaei mă încuraja pe mine: Tu eşti fata cu cei mai frumoşi sâni de la terapie intensivă. Să te gândeşti numai la asta!

Habar nu am de unde avea atâta tărie, dar fără îndoială, era mai puternică decât mine. „Ce soţ frumos aveţi!”, mi-a zâmbit complice când mă pregăteam să chem asistenta să cer nişte apă. Adrenalina din mine să o fi afectat şi pe dânsa?!

Nu sunt căsătorită, am murmurat. Dar ea a continuat să ciripească încântată de bărbatul frumos, care îngenunchiase lângă patul meu, îmi umezise buzele crăpate şi îmi pupase mâna străpunsă de branulă.

-A, doamnă. Nu era soţul meu. Era un înger.”

La câteva săptămâni după ce m-am externat, am scris textul de mai sus, parte dintr-un jurnal ce va deveni curând o carte. Câteva pagini mai încolo, pe 13 august 2018, de ziua mea anul trecut, am mai notat ceva:

În timp ce tu respiri şi îţi umpli plămânii cu aer chiar acum, cineva îşi dă ultima suflare. Aşa că încetează să te mai plângi de ce te doare, de ce îţi lipseşte, de oamenii pe care îi iubeşti şi nu sunt lângă tine. Aniversarea ta trebuie sărbătorită din toată inima.

De spus asta şi celor care se plâng că nu se bucură de ziua lor de naştere pe motiv că îmbătrânesc. Simplul fapt că suntem încă pe acest pământ şi avem şansa de a o lua de la capăt chiar acum, e cea mai frumoasă dovadă că Dumnezeu ne iubeşte!”

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *