Eat.Ski. Sparty (a treia si a patra zi in Ischgl)

_Kaiserschmarrn

Jurnalul de vacanta in celebrele statiuni austriece din Valea Paznaun (pe care l-am inceput aici) continua.

#ziua3. Aceeași alarmă. Aceeași oră 7. Doar că azi, abia aștept să pun stăpânire pe pârtille din Kappl. Și deși însumează 42 de kilometri de pârtii și zece instalații de transport până la 2, 690 de metri altitudine, pentru mine, pare locul perfect să îmi etalez cunoștințele nou dobândite. Locul nu e așa aglomerat, și este ideal pentru familii. Eu, una nu m-aș mai fi dat plecată din parcul Sunny Mountain, situat chiar în mijlocul domeniului skiabil. Chiar dacă anumiți copii m-au pus în situații stânjenitoare, mai ales când ne-am luat la întrecere.

ski

 

Seara, starea mea de spirit e la cote maxime, iar la cina, de la unul din restaurantele hotelului Almhoff, sunt chiar în formă. La urma urmei, cum ar putea fi altfel când, spre bucuria papilelor mele gustative, pe masă defilează cheese fondue, o supă clocotindă în care ne fierbem singuri bucăți de carne, așezate pe un băț asemănător celor de la frigărui și salate proaspete.

Hotel-Almhof-Galtur-2-430351

cheese fondue

Cheese-Fondue

Sub clar de lună, vizităm o fabrică de brânză pitorească. Iar mai apoi, până târziu în noapte, vocile noastre încearcă să acopere mulțimea, care fredonează hit-uri germane în unul din cele mai apreciate après-ski-uri, Schatzi.

#ziua4.  În pisicina de la Trofana Royal Superior din Ischgl (găsiți o descriere completă aici) , mă cuprinde nostalgia.Am avut de ales între un masaj și câteva ore de ski în Silvapark în Galtür-un concept de parc de zăpadă unic în toată Europa, excelent pentru skiori, snowboarderi, cu trasee pentru freestyleri și freeskieri. Colegii mei m-au asigurat ulterior că, fie că e vorba de începători, avansați, părinți sau chiar bunici, aici, fiecare membru al familiei are parte de momente de distracție la superlativ. Eu l-am ratat. De data aceasta.

swimming pool

Mi-am luat la revedere de la Austria, cu un prânz copios. Doar cât mă gândesc la Käsespätzle (un fel de canneloni cu branză și ceapă caramelizată), la brânza Graukase (un tip de brânză specifică Austriei) gatită după rețetă tradițională, la supa Rollgersten soup (o supă delicioasă cu arpacaș și praz) sau la Kaiserschmarrn ( clătite pufoase tocate, cu sos de vanilie), mi se face subit foame.

kaesespaetzle

Graukase

Branza Graukase

_Kaiserschmarrn

Dar aș vrea să țineți cont că în stațiunile montane de pe Valea Paznaun, nu mergi doar pentru mâncare. Sau doar pentru ski. Sau doar pentru petreceri și spa. În Austria, orice vacanță include gustul inconfundabil dat de tradiția locală, sportul, distracția și glamour-ul.

Bianca Nutu

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *