Cine are nevoie de un life coach?

voucher cadou cerasela rogen

Există două categorii de oameni. Unii care apelează pentru prima dată la un life coach atunci când nu ştiu încotro să o ia în viaţa profesională, când se simt pierduţi, speriaţi sau nefericiţi, fie după o despărţire, fie după ce constată că se simt singuri într-o relaţie. Şi mai sunt unii, aşa ca mine, care îi trimit pe ceilalţi la un life coach până într-o zi, în care îşi dau seama că şi ei au nevoie să ia loc pe canapea, să îşi deschidă sufletul şi să se reconstruiască din temelii. Într-un astfel de moment al vieţii mele, a intervenit Cerasela Rogen, un life coach de care are nevoie toată lumea. Să vă povestesc însă.

Nu mi-am dorit niciodată să devin consilier de cuplu.Totuşi, pentru că mă pricep destul de bine să ghicesc comportamentul oamenilor în funcţie de tipologiile lor, mi s-a cerut adesea părerea. Şi culmea, cu cât prezicerile mele se adevereau, cu atât şi mai multe persoane voiau să le ajut cu un sfat. Şi nu, nu mă refer doar la prietenele mele,ci la parteneri de afaceri sau colaboratori, care transformau întâlnirile de business în şedinţe de mărturisiri, pe care aş fi preferat să nu le ştiu.

Printre planuri de comunicare, articole de scris, campanii de marketing şi organizat evenimente, zilnic trebuia să mai fac faţă şi unor telefoane interminabile. Conversaţiile se învârteau în jurul aceluiaşi subiect: cum îl fac pe omul de lângă mine să fie la fel cum era la început, cum îl fac să mă vrea, cum să îl fac să renunţe să mai facă lucrurile care mă scot din minţi. Pur şi simplu, eram depăşită de situaţie. În jurul meu, era prea multă lume care avea nevoie de atenţia mea, iar nu mă mai puteam concentra să îmi termin proiectele. Când am bătut în retragere, aceleaşi persoane m-au acuzat de nepăsare şi inimă rece.

Cerasela Rogen

Soluţia?  M-am gândit să îi îndrum pe toţi către Cerasela Rogen, life coach-ul unei prietene de-ale mele. Chiar dacă mă fascinase cu metoda ei (Teoria Inversului), despre care am iscodit-o cu prima ocazie când ne-am întâlnit la un prânz, nu luasem niciodată loc pe canapeaua din cabinetul ei. Ştiam însă din surse sigure că toţi cei care apelau la ajutorul ei, reuşeau să îşi depăşească blocajele şi să aibă ulterior ascensiunea unei rachete (fie că îşi doreau mai mulţi bani, partenerul potrivit sau poziţia socială dorită).

Zi de zi, o prietenă mă suna să îmi povestească cum a devenit invizibilă pentru soţul ei. Suferea cumplit. Asta nu schimba însă cu nimic faptul că eu mă simţeam pur şi simplu terorizată. Nu mai suportam să o aud plângând. După o săptâmână de la prima întrevedere cu Cerasela, m-a sunat din nou. Aveam un gol în stomac. De la capătul celălalt al firului, m-a întâmpinat însă o voce calmă. „Am înaintat actele de divorţ”, îmi spune sigură pe ea aceeaşi persoană care luni de zile mi-a repetat obsesiv că nu putea trăi fără el. Iar acesta nu este singurul caz fericit. Am o întreagă arhivă. 🙂

 60 de minute magice cu life coach Cerasela Rogen

60 de minute magice cu life coach Cerasela Rogen e numele unui voucher cadou pe care să îl achiziţionaţi înainte de Crăciun. Dacă sunteţi tentaţi să îl dăruiţi celor dragi, e o idee demnă de luat în calcul. După ce citiţi rândurile de mai jos, gândiţi-vă însă bine dacă nu v-ar prinde bine şi vouă unul. Voucher-ul a fost ideea mea. Le-am numit minute magice pentru că, aşa ca printr-o magie, Cerasela pune direct punctul pe i. Nu pierde timpul dezgropând trecutul şi nu te încurajează să boceşti până nu mai ştii de tine. Cerasela e acel life coach, care scoate la lumină opţiunea unor alegeri fericite. Erau de multă vreme acolo, sub nasul tău, dar erai prea ocupată să te văicăreşti, ca să le vezi. 60 de minute magice cu life coach Cerasela Rogen e primul pas pe care îl faci ca să îţi îndeplineşti orice dorinţă.

Experienţa mea

După ce am asistat la evoluţia oamenilor din jurul meu, care trecuseră pragul cabinetului Ceraselei, mi-am spus că poate ar fi cazul să îi fac şi eu o vizită. Nu ca jurnalist, ci ca un client ca oricare altul. M-am dus cu lecţiile învăţate, chipurile. Citisem zeci de cărţi de dezvoltare personală, fusesem la nenumărate workshop-uri de autocunoaştere şi trăgând o linie, îmi învăţasem lecţiile. Eram în mare parte mulţumită de viaţa mea, de tot ceea ce realizasem.

Spre deosebire de cei care trecuseră pe acolo înaintea mea şi căutaseră să aibă cât mai aproape de ei pachetul de şerveţele, eu am intrat cu gura până la urechi. La un moment dat, chiar m-am întrebat în sinea mea ce caut eu la un life coach şi de ce aş avea nevoie să ascult ceea ce ştiu deja. Paradoxal, păream a fi convinsă că toţi cei din jurul meu aveau nevoie de Cerasela, mai puţin eu. Ca să nu vă mai spun că ego-ul meu făcea tumbe ori de câte ori recunoştea tehnicile propuse.

M-am dezumflat însă ca o bulă de săpun de îndată ce am fost invitată în faţa oglinzii şi Cerasela mi-a cerut să spun două cuvinte simple: Te iubesc, Bianca!  Iniţial, m-a bufnit râsul. Apoi, mi-am dat seama că mi-e imposibil, oricât de simplu vă pare vouă celor care citiţi aceste rânduri.  Eram aşadar departe de a fi bine cu mine.

În doar 60 de minute, am descoperit că jucam rolul salvatorului. Eram oricând gata să mă arunc în luptă pentru cei din jurul meu şi să mă sacrific. Doar că mai apoi, eram furioasă pentru că nu am ştiut să spun NU. Pe termen lung, asta m-a făcut să mă încarc cu contracte peste contracte şi să nu mai am când să îmi scriu cartea. Rezultatul? M-am îmbolnăvit şi am fost practic obligată să am grijă de mine şi să îi refuz pe ceilalţi.

În plus, adunasem frustrări cât pentru zece şi mă săturasem să mai port o mască socială.  Ca să îmi fie uşor să fac curăţenie în viaţa mea, Cerasela m-a poftit să mă detaşez de ceea ce fac ceilalţi şi de cum acţiunile lor mă nemulţumesc. M-a rugat să îmi îndrept toată atenţia asupra mea şi să răspund sincer: Mă face o anumită persoană să simt minunată, fantastică? Mă face să scot la iveală tot ce e mai frumos în mine? Sau dimpotrivă mă întristează şi mă face să vreau să o ocolesc? Ei bine, dacă răspunsul e negativ e cazul să păstrez distanţa. Nu pentru că acea persoană nu ar fi potrivită cu mine, ci pentru că nu mai vibrăm pe aceeaşi frecvenţă. Vă mărturisesc că exerciţiul acesta mi-a simplificat instant viaţa.

Personal,mi-a placut atat de mult experienţa încât nu m-am mulţumit cu o singură şedinţă. Am continuat cu un Program de remodelare emoţională, despre beneficiile căruia o să vă povestesc curând. E uimitor cum viaţa o ia pe un alt făgaş după ce te laşi cu încredere pe mâinile Ceraselei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *