Cât de superficială e meseria de beauty editor

bianca nutu

Când am venit în capitală, aveam 22 de ani şi mă transferasem de la Iaşi la Universitatea Bucureşti, la facultatea de Limbi şi Literaturi Străine. Eram o moldoveancă, cu un accent puternic. Nu că m-aş fi sinchisit vreodată să îl ascund. Ca orice provincială, venisem să îmi fac un rost aici. Totuşi, dacă cineva mi-ar fi spus că peste un timp, aveam să semnez primul meu beauty story într-o revistă glossy, aş fi râs să mă prăpădesc. Da, voiam să scriu. Să scriu comedie de moravuri, nu banalităţi.

Influenţată în mare parte de discursurile profesorilor mei, mi se părea o încălcare de principii doar să îmi imaginez cuvintele pe hârtie lucioasă. Şi totuşi, când am fost întrebată dacă vreau să merg în internship la The ONE, nu am stat prea mult pe gânduri. Asta pentru că director editorial era Andreea Esca şi pentru că, oricât de dubios ar suna, de prima dată când am văzut-o la ştiri, am ştiut că o voi cunoaşte îndeaproape.

Entuziasmul mi-a fost taxat cu un „ Aveam pretenţii de la tine!” rostit pe cel mai dezamăgit ton pe care îl auzisem vreodată pe scările Universităţii. Nici măcar nu ajunsesem la interviu şi toată lumea în jurul meu mă avertiza să stau departe de lumea asta superficială a publicaţiilor româneşti. Niciunul dintre sfătuitori nu lucrase în industrie, ceea m-a făcut să mă întreb de unde au tras ei astfel de concluzii. Curiozitatea a pus stăpânire pe mine şi m-am decis să fac un studiu de caz. Dacă nu îmi plăcea, puteam oricând să plec. Era o experienţă! O experienţă care durează de mai bine de zece ani şi de care încă nu m-am săturat. Iubesc fiecare părticică a job-ului de beauty editor şi uneori, sufăr că sunt implicată în multe alte proiecte şi nu mai am la fel de mult timp să îi dedic.

Multă lume îmi vede în continuare meseria ca una dintre cele mai frivole meserii din lume. Femeile, mai ales. Nu m-am supărat niciodată. Nu meseria mea e frivolă, ci unele personaje care îşi fac mendrele prin această industrie. Asta e cu totul şi cu totul altă poveste. Nu e cazul însă să generalizăm, ci să facem distincţii.

Nu mă deranjează nici că unii ar crede că un job atât de superficial nu poate fi făcut decât de o persoană la fel de superficială. Dacă mă întrebaţi pe mine, superficial mi se pare să etichetezi pe cineva fără să ai habar cum e cu adevărat acea persoană, fără să depui vreun efort să o cunoşti. La urma urmei, nu e treaba mea ce cred alţii. Treaba mea este să informez şi să fiu de folos.

Dacă în urma muncii mele, o femeie şi-a vindecat cicatricile post-acneice, a scăpat de celulita care o complexa sau pur şi simplu, a descoperit un produs sau un serviciu, care i-a îmbunătăţit viaţa, mă declar mulţumită. Primesc deseori mesaje de mulţumire şi recunosc că îmi creşte inima de bucurie. O simplă cremă, un masaj în locul potrivit sau un pensat îţi pot da reda într-adevăr zâmbetul. Şi acesta e felul meu de a contribui la crearea unei lumi bune. Să le ajut  pe femei să îşi regăsească şi să îşi pună în valoarea frumuseţea.

Nu, nu încurajez extremele. Eu scriu pentru acele femei care ştiu că frumuseţea pleacă din interior şi se desăvârşeşte la exterior. Nu scriu pentru cele care adorm cu ochii conturaţi şi straturi de fond de ten şi se trezesc cu o oră înaintea iubitului ca acesta să nu le vadă cumva fără machiaj. Nu scriu nici pentru cele care dau năvală în fiecare lună în cabinetul medicului estetician pentru că li se pare lor că au nevoie de o nouă doză de acid hialuronic în buze. Şi nici pentru cele care cred că mustaţa e permisă sau că e un act de încredere în tine să nu îţi cumperi farduri.

Cât despre cum îşi imaginează unii viaţa mea de beauty editor, vă spun onest că nu mă plâng. Da, sunt invitată în spa-uri şi în centre de înfrumuseţare în ţară sau peste hotare, primesc tot felul de produse pe care să le testez, şi merg în press trip-uri, unde toată şederea este asigurată de organizatori. Dacă sună tentant şi v-ar plăcea şi vouă un stil de viaţă asemănător, nu există decât o cale: să scrieţi despre toate acestea. Şi să scrieţi bine. Iar când spun bine, nu mă refer la talentul de a aranja cuvintele, ci să scrieţi cu sufletul.

Când scrii cu sufletul, eşti dispus să petreci câteva ore (poate şi mai mult) să faci un research riguros pentru un articol. Îţi vei aştepta rândul la un interviu fără să bombăni că invitatul a întârziat şi tu aveai alte planuri. Când scrii cu sufletul, nu scrii doar când te aştepţi să primeşti ceva. Când chiar îţi iubeşti şi respecţi meseria, vei merge într-un press trip şi vei fi cu ochii în jurul tău, nu în telefon sau în meniu, în căutarea celor mai scumpe preparate pentru că… e gratis.

Iar dacă faceţi parte deja din această industrie, dacă v-aţi făcut un blog şi vi se pare că lumea vă ia peste picior, dacă eraţi în sală la Digital Divas 2017 şi aţi auzit şi voi comentarii răutăcioase despre beauty bloggers, o să vă spun şi eu ce mi-a zis cândva CEO-ul elveţian al unui trust media: Unii vor crede că meseria ta înseamnă într-un fel sau altul să faci reclamă la şampoane. E alegerea lor să vadă lucrurile atât de simplist. Toată lumea se spală pe cap, draga mea. Doar cei care pun preţ pe informaţii şi au şi discernământ se vor spăla însă cu ce e mai bun de pe piaţă, Informaţia înseamnă putere.”

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *