Ai unghii încarnate? Încearcă pedichiura medicală

pedichiura medicala

Doar dacă te confrunţi cu unghii încarnate, poţi înţelege cât de neplăcut este şi cum îţi afectează viaţa de zi cu zi. Remediul este mai la îndemână decât ţi-ai fi imaginat: pedichiura medicală, noul serviciu by Alina Cuzuban Nail Couture.

Alina Cuzuban este nail artist-ul meu de aproape zece ani. Rareori, mi-a fost dat să întâlnesc un om atât de pasionat de munca lui şi dornic mereu să fie la curent cu noutăţile din domeniul său. A se plafona nu face parte cu siguranţă din dicţionarul Alinei.

Cu câteva luni în urmă, îmi povestea că a terminat cursurile prin care se specializa în pedichiura medicală 3 TO SPANGE-o tehnică germană, prin care pentru corectarea unghiilor incarnate, se montează un dispozitiv special din sârmă.

pedichiura medicala

Pedichiura medicală este un procedeu mai puţin cunoscut în România. Aşa cum explică însăşi Alina Cuzuban, această tehnică se practică însă în Germania de aproximativ 30 de ani. La noi, sunt foarte puţine saloane unde este întâlnită şi, de asemenea, există foarte puţini specialişti care o practică. M-am obişnuit  deja să regăsesc pe lista serviciilor de Alina Cuzuban Nail Couture, tot ce e nou în materie de îngrijirea unghiilor. Aşa că pedichiura medicală nu putea fi o excepţie.

Tot trecând pe la salon pentru şedinţele mele de întreţinere, m-am întâlnit cu mai multe femei, printre care şi mame însoţite de copii, care obţinuseră rezultate remarcabile în urma noului serviciu. Pedichiura medicală se bucură de un real succes. Aşa că am rugat-o pe Alina Cuzuban să îmi răspundă la cele mai frecvente întrebări pe care le pun femeile înainte de a opta pentru această procedură.

pedichiura medicala

Cui se adresează pedichiura medicală?

Se pare că de cele mai multe ori, tăierea incorectă a unghiilor constituie principala cauză a încarnării acestora. Dacă nu intervenim la timp, se poate ajunge de la dureri foarte mari şi infecţii până la operaţii. Pentru a evita astfel de complicaţii, pedichiura medicală e o soluţie demnă de luat în calcul.

Fiind un procedeu destinat tuturor persoanelor care se confruntă cu probleme ale unghiilor de la picioare, la pedichiura medicală pot recurge şi diabetici. De asemenea,aceasta înlocuieşte cu succes intervenţiile chirurgicale. Şi inclusiv cei mici pot beneficia de binefacerile procedurii medicale.

În ce constă o şedinţă de pedichiură medicală

„Pedichiura pentru unghii încarnate 3 to spange  este o tehnică germană de corectare a unghiilor fără durere, non-invazivă, similară aparatului dentar”, îmi explică Alina. Procedura constă în montarea unei sârme pe unghia încarnată care exercită o anumită presiune necesară creşterii corecte a acesteia. Fie că vorbim de unghii tăiate necorespunzător sau de unghii încarnate, pedichiura medicală acţionează la fel, iar rezultate sunt dintre cele mai bune. De reţinut este faptul că, unghiile trebuie tăiate drept dintr-un capăt în altul pentru a preveni încarnarea lor.

La cât timp se face întreţinerea?

„Dacă la adulţi mutarea sârmei se face la 3 săptămâni, la copii se intervine mai devreme, adică la 2 săptămâni”, răspunde nail artist-ul Alina Cuzuban. Repoziţionarea sârmei se face în funcţie de rapiditatea cu care creşte unghia.

Doare pedichiura medicală ? Este incomodă purtarea sârmei în ghete?

Pedichiura medicală este o procedură nedureroasă, care nu necesită anestezie. Nu incomodează în încălțăminte și nu agață.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *